Din cerul toamnei cernea o pulbere sidefie ce se așternea peste suflet și nu era nimic altceva decât acel dor. De dimineață m-am trezit singur, a câta oară singur și nu am avut cui să-i vorbesc despre singurătatea mea, despre toate dorurile din toate toamnele.
Alo, da, sigur, voi fi la redacție în douăzeci de minute. Alo, da, nu, nu am uitat de credit. Alo, te rog să-mi trimiți numărul de telefon al Bellei Listok. Alo, alo, alo. Ziua întreagă numai alo-alo. Unica mea panacee e să mă spetesc, să nu mai am gânduri tulburi cu tine, cu incompleta noastră nuștiucum. Alo, mi-e dor de tine.
Îți amintești când venea seara odată cu pașii mei grăbiți care urcau trei etaje în șapte secunde și apoi un boc-boc în ușă. Cine-i? Hermes, fiul lui Zeus, și porțile din Delphi se deschideau. Te găseam însetată de noi, numărai minutele, secundele, acuș-acuș.
Îți aduci aminte de ziua de douăzeci și cinci decembrie, când mi-ai spus că până a mă întâlni pe mine niciodată nu ai sărbătorit Crăciunul?... Eram amâdoi atât de slabi după ce mă despărțisem de Cătălina. Afară ningea cu fulgi mășcați, iar noi am dat buzna după ninsori să le filmăm. Eram încă în haine de toamnă, credeam că nu se mai termină cea mai amară dintre toate toamnele. Fulgii au spulberat-o în acea seară de Crăciun. Nu aveam paltoane, dar ne aveam unul pe celălalt. Alergai printre nămeți și încercai să prinzi fulgi, după care ai venit în brațele mele și mi-ai cerut căldură. Am cumpărat vin și portocale. Atunci când pregăteai prima noastră cină de Crăciun, te priveam din umbra raftului cu cărți, îmi păreai atât de slabă, atât de fragedă, atât de femeie, încât îmi era frică să nu cazi și să te frângi. Nici lacrimi nu mai aveai. Pe toate ți le luase toamna ca să-și umede frunzele. Simțeam o larmă în mine, îmi părea de prisos cina, bucătăria, vinul, portocalele, și... te-am luat în brațe. Aveai parfum de lacrimi și de gheață.
Vreau să îți spun că îmi lipsești. Am rămas în toamna ta, pentru că m-ai implorat în genunchi să rămân și să te țin strâns de mână. Mi-ai spus că ai pierdut prea multă lume scumpă ție și că ai obosit să fii lipsită de. Lipsită de ce? Plecarea ta mă doare în piept, undeva la hotarul dintre inimă și respirație.
Alo, mi-e dor de tine.